Am definit un spaţiu virtual care să exprime şi să inspire pasiunea pentru dans.
Pas în Doi este un club sportiv creat din iniţiativa unui instructor, dansator de performanţă, care şi-a dorit să împartă pasiunea şi cunoştinţele pentru dans. Ne-am propus să cuprindem viziunea clubului, serviciile şi rezultatele, într-un site care să transmită dinamism şi energie.
Proiectul a inclus:
- crearea identităţii vizuale
- conceptul creativ de prezentare
- dezvoltarea şi implementarea site-ului pasindoi.ro
Pas în Doi nu avea o identitate vizuală pe care să o foloseasca online şi în comunicarea offline. Am creat o nouă identitate care explorează imaginea a doi dansatori în mişcare.
Ca element distinctiv, site-ul include un efect de slide, care desfăşoară o galerie de imagini, cu participări de succes la competiţiile sportive de dans, dar şi cu momente speciale din apariţii TV, spectacole sau evenimente.
