HTP Medical

a healthy company

Poziţionată sub sloganul "a healthy company", compania avea ca principale segmente ţintă spitalele private, investitorii, stomatologii şi medicii, dar şi consumator ul final.

Au apelat la serviciile Green Pixel pentru a realiza un site care să păstreze aerul elitist al companiei, dar să se apropie de clienţii lor, încercând să transmită că HTP Medical este o companie prietenoasă, atentă la nevoile consumatorilor şi clienţilor care oferă consultanţă şi soluţii personalizate pentru clienţi.

În acelaşi an, 2002, am dezvoltat un al doilea site pentru HTP Medical, menit să promoveze un produs pentru albirea dinţilor, în premieră pe piaţa din România.

2 proiecte pentru HTP Medical

  • prezenţă online

    Opalescence.ro

    2002 | Site de produs

    Pentru promovarea Opalescence am creat un site de prezentare de produs.

  • prezenţă online

    HTPmedical.ro

    2002 | website de prezentare

    HTP Medical este una din companiile de frunte în furnizarea de soluţii, echipamente, accesorii şi servicii pentru unităţi spitaliceşti, ambulatorii şi de specialitate din România.